Ete na! Nu mai mai duc la curs! Ce mare scofala?!

Organizez cursuri de prin 2009. Ma duc la cursuri pentru a invata tehnici si materiale noi de prin 2008. Deci am experienta in ambele sensuri: si ca trainer, dar si ca elev.

Din fericire pentru mine, nu a fost niciodata nevoie sa imi anulez prezenta la un curs care ma interesa. Ca trainer, in cei 10 ani de organizat cursuri, doar de doua ori am fost in urata situatie de a anula un curs si mereu din motive obiective, ce au tinut de sanatate.

Insa, tot ca trainer, in ultima perioada, intalnesc o situatie destul de ciudata: sunt persoane care se inscriu la cursuri de dragul de a se inscrie, dupa care…ia-i de unde nu-s. Ii inscrii pe lista, le trimiti factura, ocupi locul, refuzi alte cereri ale unor oameni deasemenea interesati. Vine ziua cursului si tu astepti sa apara…. Si asa apare “lista neagra”. ))))

Insa nu asta este ideea postarii. Ideea postarii este despre respect. Respectul fata de cei din jur si, cel mai important, respectul fata de tine insati/ insuti.

Eu am grija ca la cursurile mele sa folosesc cele mai bune materiale pe care le aduc, in mare parte din Grecia, Belgia si Italia. Pentru fiecare persoana inscrisa ma pregatesc cu cateva saptamani inainte si am grija sa nu lipseasca nimic. Iubesc ceea ce fac, respect ceea ce fac si pe oamenii care trec pragul atelierului meu si cer exact acelasi lucru. In momentul in care cineva se inscrie si apoi, fara a anunta vreodata ceva, nu mai vine, mi se pare lipsa de respect fata de munca mea.

Suntem oameni, inteleg ca ni se pot intampla lucruri neasteptate, ca apar situatii independente de voita noastra. Insa, cu siguranta, poti anunta!

La cele mai multe dintre cursuri, locurile se ocupa in cateva ore de la afisarea lor, listele sunt pline si de multe ori sunt persoane pe lista de asteptare, in caz de anulare. Sunt oameni care chiar si-ar dori sa invete ceva, sa petreaca bine cca 4 ore, sa se relaxeze, sa lucreze, sa rada. Nu le lua bucuria asta…

Asa se face ca, de acum, cine doreste sa se inscrie la cursurile mele va trebui sa achite integral pretul cursului in avans. Procedura este aceasta:

  • vo primi mesaj pentru inscriere;
  • voi comunica contul firmei mele si voi cere datele necesarei emiterii proformei;
  • in termen de 5 zile lucratoare de la data inscrierii va fi necesara efectuarea platii integrale a cursului, conform proformei si trimiterea unui mesaj cu dovada platii;
  • dupa ce dovada platii ajunge la noi, veti primi un email cu factura cursului;
  • voi confirma inscrierea la curs.

De asemenea, procedura cu plata integrala a cursului va fi valabila si in cazul organizarii cursurilor in alte orase, decat Bucuresti.

Anulari se pot face:

  • cu minim 5 zile inainte de curs, se va returna suma integrala platita in avans;
  • cu 5 zile (sau mai putin) de inceperea cursului, se vor returna 50% din pretul cursului;
  • de catre trainer, indiferent de moment, si toata suma va fi returnata.

Va multumesc si ne intalnim la cursuri!

 

Facebook Comments